Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) este cel mai important eveniment profesional al ”breslei” arhitecților.
Concepută încă de la prima ediție ca un șir de evenimente menite să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, să recunoască, să recompenseze și să promoveze excelența în arhitectură, Bienala de Arhitectură Transilvania 2019 își propune să evidențieze valențe definitorii pentru arhitectura de calitate, să dezbată și să anime dialogul în jurul obiectului de arhitectură și al impactului acestuia în oraș și asupra comunității și, nu în ultimul rând, să formeze publicul în spiritul valorilor arhitecturii.
Bienala de Arhitectură Transilvania este o manifestare care face parte dintr-o serie de evenimente din cadrul programului OAR de finanțare a filialelor pentru evenimente, pe bază de regulament propriu și autonomie în organizare.
Cei doi ani care au trecut de la ultima Bienală au fost încărcați de încercări nebănuite. Am trăit, am muncit, am gândit, am visat și ne-am întâlnit într-un spațiu virtual care ne-a ajutat în momente de criză. Și, totuși, ne-a fost dor de ceea ce am fost obișnuiți să percepem cu toate simțurile: spațiul real, oamenii, prietenii, familia, colegii.
Consecințele imediate: comunicarea s-a simplificat (unii ar spune chiar că s-a abrutizat), nemaiputând să facă apel la detalii, iar comunitățile s-au redescoperit și s-au redefinit.
Comunități de specialiști, de colegi, de vecini, de colaboratori, de familii sau de prieteni, am răsfoit cu toții albume vechi de fotografii cu noi, cu orașele și satele noastre, cu casele, grădinile și parcurile care ne sunt repere în viață.
S-a definit astfel un spațiu comun neașteptat de cald, platforme care au permis tuturor nu doar ancorarea într-o nouă realitate, dar și analize asupra a ceea ce este necesar să schimbăm în profesiile noastre. Totul în relație cu o pandemie care ne poate transforma, surprinzător sau nu, în oameni ai comunității, în arhitecti solidari cu nevoile acesteia.
Ne-am trezit însă specialiști în fața unei realități pentru care nu am fost pregătiți suficient. Funcțiuni cu o legislație neadaptată, detalii, materiale, necesități ridicate de pandemie ne-au adus în fața unei realități care ne impune să ne unim și să conștientizăm apartenența la comunitate ca prioritate a profesiei noastre.
Arhitectura și construcțiile din învățământ, spațiile comerciale și spațiile publice sunt doar câteva din funcțiunile care ne solicită prezența.
Intervențiile arhitecturale sunt percepute mult mai acut acum, la întoarcerea în spațiul cunoscut, ca elemente generatoare de disconfort comunitar (adică acel tip de disconfort care nu e personal, individual, ci are impact comunitar și poate duce, în situații extreme, la anarhie) atunci când NU sunt conectate și armonizate cu orașul și comunitatea.
Arhitectura trebuie, acum poate mai mult decât oricând, să se definească prin conectare (nu separare), colaborare (nu individualism)!
Ritmurile vieții au fost modificate și prioritizate după noi criterii. Modificăm parcursul nostru? Avem repere și valori suficient de puternice încât să se adapteze noilor nevoi?
A fost ”mutarea” în spațiul virtual (.com) doar un gest de disperare, în urma căruia nu am rămas cu nimic, sau a generat el dacă nu caracteristica, măcar nevoia de unitate, de coeziune și solidaritate?
Iată dezbaterea asupra căreia ne vom opri, cu argumente solide și exemple concrete, în cadrul BATRA 2021.
Arh. Daniela Maier
Curator Bienala de Arhitectură Transilvania 2021
The past two years have been rife with unpredictable challenges. We lived, we worked, we thought, we dreamed, and we met in a virtual space that helped us in times of crisis. And yet, we missed what we were used to perceive with all our senses: real, physical spaces, flesh and blood people, friends, family, colleagues.
The immediate consequences: communication has been simplified (some would even say it has become brutalized) and communities have been rediscovered and redefined.
Communities of specialists, colleagues, neighbours, collaborators, families or friends, we have all browsed old albums of photos that housed pictures of ourselves, of our cities and villages, of the houses, gardens and parks that are the landmarks of our lives.
This defined unexpectedly warm public spaces, platforms that allowed everyone to anchor themselves into a new reality, as well as examine one’s own profession and analyse what is necessary to change in it. All related to a pandemic that can transform us, surprisingly or unsurprisingly, into community people, into architects attuned to the needs of the community.
But we found ourselves in a situation in which we, as professionals, were facing a reality for which we were not sufficiently prepared. Architectural programs with inadequate legislation, insufficient details and materials, needs exacerbated by the pandemic have thrown us in the deep end of a reality that requires us, indeed pressures us, to unite and become aware of our belonging to a community as a priority of our profession.
Hospitals, schools and all education buildings, commercial spaces and public spaces are just some of the architectural programs that require our presence.
Upon our returning to the familiar physical spaces of work, leisure, or transitional spaces, architectural interventions are perceived much more acutely as elements generating community comfort or discomfort - when not connected and harmonized with the city and the community. We are more aware now of the type of discomfort that is not personal, individual, but has community impact and can lead, in extreme situations, to anarchy.
Now perhaps more than ever, architecture must be defined by connection (as opposed to separation), collaboration (rather than individualism)!
The rhythms of life have been modified and prioritised according to new criteria. What is the impact of such transformations? Are we changing our course? Do we have benchmarks and values strong enough to adapt to the new needs that our communities face?
Was "moving" into virtual space (.com) just a gesture of despair that left us empty-handed, or did it generate if not the essential attribute..., at least the need for unity, cohesion, and solidarity?
This is the debate that we will engage with, while invoking strong arguments and specific examples, as part of BATRA 2021.
Arh. Daniela Maier
Curator Transylvania Architecture Biennial 2021
Echipa de proiect
OAR Filiala Transilvania
arh. Dan Domșa
arh. Eleonora Dulău
arh. Daniela Maria Tecău
arh. Cosmin Morărescu
arh. Andrada Diana Todea
arh. Sergiu Tîrziu
Co-organizatori/ Colaboratori/ Președinți filiale OAR
OAR Filiala Alba
arh. Iulian Ilie Mirea
Alexandra Alina Hohoiu
Adriana Gheorghescu
OAR Filiala Nord-Vest
arh. Ioana Coman
arh. Ionuț Filip
arh. Petru Mitru
arh. Mihai Radu
Anca Katona
OAR Filiala Bihor
arh. Daniel Panait
Cristina Topai
Angela Lupșea
OAR Filiala Satu Mare
arh. Oana Iulia Oprea
arh. Violeta Iuoraș
arh. Florin Anițaș
Dorina Marina Toduți
Coordonator financiar
Oana Bucea
Comunicare
Anca Dinu
Ada Prundar
Grafic design
Dan Dulău
Web design
Marius Rus